©2019 Ora de sinceritate

by Iris Gogorici & Cabinet de Psihologie Iris Gogorici

Caută

Terapia de grup

Actualizată în: 26 Nov. 2019

Terapia de grup este o formă de psihoterapie condusă de unul sau mai mulți psihoterapeuți, care lucrează cu mai mulți clienți în același timp. Terapia de grup poate fi folosită ca metodă de sine stătătoare sau poate fi integrată într-un plan de intervenție, care include și ședințe de terapie individuală și, acolo unde este necesar, tratament medicamentos.


Group Therapy

Principiile terapiei de grup


În cartea sa, Teoria și practica psihoterapiei de grup, Irvin D. Yalom subliniază principiile de bază ale terapiei de grup, principii derivate din discuții avute cu participanți în grupuri de terapie. Altfel spus, aceste principii pot fi privite ca motive care fac psihoterapia de grup să funcționeze și să fie o metodă de intervenție foarte efici

  1. "Infuzia" de speranță: Membrii grupurilor de terapie se află în etape diferite ale procesului terapeutic. Interacțiunea cu oameni care au ajuns la nivel de gestionare rezonabilă a problemelor cu care se confruntă sau care chiar au reușit să își rezolve sau să își depășească problemele, dă speranță celor care se află la începutul procesului terapeutic.

  2. Universalitatea: A face parte dintr-un grup de oameni care se confruntă cu același gen de problemă, care au același gen de experiențe, poate ajuta persoana care aderă la grup să înțeleagă că nu este singura care se confruntă cu așa ceva, că mai sunt și alții în situații similare și că respectiva problemă este "universală", nicidecum particulară.

  3. Schimbul informații: Membrii grupului se pot ajuta unii pe alții împărtășind informații.

  4. Altruism: În grupurile de terapie membrii câștigă oferind, nu doar primind ajutor, ca parte a secvenței reciproce "a da - a primi". Are un rol terapeutic semnificativ și revigorează stima de sine revelația pe care o poate avea o persoană care descoperă că și ea poate fi importantă pentru ceilalți și poate contribui la starea de bine a acestora.

  5. Recapitularea corectivă a grupului primar familial: Mulți dintre cei care intră într-un grup de terapie au, în fundal, o experiență profund nesatisfăcătoare în primul și cel mai important grup din care fac parte, familia primară. În grupul terapeutic, fiecare membru poate explora modul în care experiențele din copilărie au contribuit la personalitatea sa și la profilul său comportamental. Membrii grupului pot învăța, de asemenea, cum să schimbe sau să evite comportamente care pot fi dezavantajoase sau distructive în viața de zi cu zi.

  6. Dezvoltarea tehnicilor de socializare: Învățarea socială - dezvoltarea abilităților sociale de bază - este un factor terapeutic care operează în toate grupurile de terapie, învățarea fiind mai mult sau mai puțin directă. Contextul grupului terapeutic este unul foarte adecvat pentru practicarea unor noi comportamente sociale, fiind unul sigur, securizant, care permite membrilor să experimenteze, fără a se teme de eșec.

  7. Comportamentul imitativ: Membrii grupului pot să își modeleze anumite comportamente observând sau imitând comportamentul celorlalți membri ai grupului sau comportamentul terapeutului.

  8. Învățarea interpersonală: Interacționând cu alți indivizi și primind feedback de la grup și de la terapeut, membrii grupului încep să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși.

  9. Coeziunea de grup: Pentru că grupul terapeutic este unit de un obiectiv comun, membrii săi capătă un sentiment de apartenență și acceptare cu efecte pozitive incontestabile.

  10. Catharsis: Împărtășirea emoțiilor, sentimentelor și experiențelor cu un grup de oameni este util și benefic pentru ameliorarea durerii, a stresului sau a remușcărilor și a sentimentului de vină.

  11. Factori existențiali: Acționând în cadrul unui grup, care oferă suport și îndrumare, terapia degrup ajută membrii grupului să înțeleagă că sunt responsabili pentru propriile vieți, acțiuni, alegeri și decizii.

Irvin D. Yalom

Cum funcționează terapia de grup


Grupurile de terapie au, de obicei, între 3-4 și 8-12 membri. Grupul se întâlnește odată sau de două ori pe săptămână, pentru sesiuni care durează 1-2 ore.

Sesiunile se întind pe durata mai multor luni, până la un an, și pot fi închise sau deschise. În sesiunile deschise pot fi primiți oricând membri noi, în vreme ce în grupurile cu sesiuni închise, doar membrii înscriși inițial în grup pot participa.


Cum arată o sesiune de terapie de grup?


Grupul se înâlnește într-o cameră cu scaune așezate în cerc, astfel încât membrii grupului să se poată vedea unii pe alții. Sesiunea poate începe cu prezentarea membrilor și cu împărtășirea motivelor fiecăruia pentru aderarea la grup. Pe măsură ce terapia progresează, pe parcursul ședințelor, membrii grupului își împărtășesc experiențele și progresele înregistrare de la ultima întâlnire.


Modul în care este condusă fiecare sesiune depinde, în mare măsură, de obiectivele terapeutice ale grupului și de modul de lucru al terapeutului. Unii terapeuți încurajează dialogul și interacțiunea libere, cu fiecare membru participând după cum crede de cuviință, în vreme ce alți terapeuți au un plan pentru fiecare sesiune, care poate include acțiuni și obiective specifice ca, spre exemplu, practicarea de noi abilități.


Eficiența terapiei de grup


Terapia de grup este o formă foarte eficientă de terapie, mai ales pentru anumite probleme, cum ar fi: depresia, tulburarea de panică/atacul de panică, tulburarea bipolară, tulburarea obsesiv-compulsivă, fobia socială și abuzul de substanțe.


Avantajele terapiei de grup


  • Terapia de grup oferă un cadru în care membrii grupului beneficiază de suport și încurajare de la ceilalți membri. De asemenea, participarea într-un grup de terapie diminuează sau elimină complet sentimentul de singurătate pe care îl resimt cei care se confruntă cu o problemă. Faptul că și alții au aceeași problemă, pe care încearcă să o gestioneze, poate avea efecte benefice semnificative asupra individului.

  • Membrii grupului pot servi ca modele pentru ceilalți. Observând modul în care cineva gestionează cu succes o problemă, poate da speranță celorlalți participanți, oferind, în același timp, un model de urmat.

  • Terapia de grup este mai accesibilă din punct de vedere financiar, costul unei sesiuni fiind mai mic decât cel al ședințelor de terapie individuală.

  • Terapia de grup oferă un cadru securizant, în care membrii grupului pot practica în siguranță acțiuni și comportamente, fără teama de eșec sau de respingere.

  • În cadrul terapiei de grup, terapeutul poate vedea cum se comportă fiecare persoană în interacțiune cu ceilalți, ceea ce îi dă posibiltatea de a oferi un feedback valoros.


Dacă ești interesat(ă) să te înscrii într-un grup de terapie, scrie-mi pe adresa de e-mail iris@irisgogorici.com


#psychotherapy #therapy #grouptherapy #psychology #psihoterapie #terapie #terapiedegrup #psihologie #yalom #irvindyalom #depresie #tulburaredepanica #atacdepanica #tulburarebipolara #tulburareobsesivcompulsiva #fobiasociala #abuzdesubstante

12 afișare