23 May 2012


Using your “mind’s eye” for better management of projects and everyday life
“Everything should be made as simple as possible, but not simpler.”  Albert Einstein
Want to simplify your work, life, decision making, planning, or whatever generates cognitive load and gives you headaches? Try mind mapping!
The human brain is very different from a computer. Whereas a computer works in a linear fashion, the brain works associatively as well as linearly - comparing, integrating and synthesizing as it goes. Association plays a dominant role in nearly every mental function, and words themselves are no exception. Every single word, and idea has numerous links attaching it to other ideas and concepts.
Mind maps, developed by Tony Buzan, are an effective method of note-taking and useful for the generation of ideas by associations, and you can apply them not only to project management tasks, but to every aspect of life where improved learning and clearer thinking will enhance human performance. Mind maps are used to generate, visualize, structure, and classify ideas, and as an aid to studying and organizing information, solving problems, making decisions, and writing.
Mind mapping is a powerful graphic technique using the full range of cortical skills: word, image, number, logic, rhythm, color and spatial awareness. It is very effective because of its dynamic shape and form. It is designed to work with the associative, organic nature of your brain’s processing system, thereby drawing upon your natural capabilities.

A mind map is a diagram used to represent words, ideas, tasks, or other items linked to and arranged around a central key word or idea. 
The elements of a given mind map are arranged intuitively according to the importance of the concepts, and are classified into groupings, branches, or areas, with the goal of representing semantic or other connections between portions of information. Mind maps may also aid recall of existing memories.
By presenting ideas in a radial, graphical, non-linear manner, mind maps encourage a brainstorming approach to planning and organizational tasks. Though the branches of a mind map represent hierarchical tree structures, their radial arrangement disrupts the prioritizing of concepts typically associated with hierarchies presented with more linear visual cues. This orientation towards brainstorming encourages users to enumerate and connect concepts without a tendency to begin within a particular conceptual framework.
Author Tony Buzan suggests the following guidelines for creating mind maps:
  1. Start in the center with an image of the topic, using at least 3 colors.
  2. Use images, symbols, codes, and dimensions throughout your mind map.
  3. Select key words and print using upper or lower case letters.
  4. Each word/image is best alone and sitting on its own line.
  5. The lines should be connected, starting from the central image. 
  6. The central lines are thicker, organic and thinner as they radiate out from the centre.
  7. Make the lines the same length as the word/image they support.
  8. Use multiple colors throughout the mind map, for visual stimulation and also to encode or group.
  9. Develop your own personal style of mind mapping.
  10. Use emphasis and show associations in your mind map.
  11. Keep the mind map clear by using radial hierarchy, numerical order or outlines to embrace your branches.
Mind maps are beginning to take on the same structure as memory itself. Once a mind map is drawn, it seldom needs to be referred to again. Mind maps help organize information.
Because of the large amount of association involved, they can be very creative, tending to generate new ideas and associations that have not been thought of before. Every item in a map is in effect, a center of another map.
Mind maps are a way of representing associated thoughts with symbols rather than with extraneous words. The mind forms associations almost instantaneously, and "mapping" allows you to write your ideas quicker than expressing them using only words or phrases.

Iris Gogorici
Psychologist, Behavioral Analysis Specialist, Trainer

23 April 2012

October 17th - 21st 2012Bremen


The 19th International Hypnosis Congress of the International Hypnosis Society, which dates its inception from 1889, and which has taken place every three years since 1973. The congress brings together leading experts from all over the world who represent a wide range of hypnotic skills, theoretical orientations and research interests. Numerous renowned hypnosis experts have replied to our invitation and will contribute to the congress. The ISH congress offers a pleasant atmosphere for speakers and participants from all over the world to meet, to exchange ideas and learn from one another.

22 February 2012

Secretul levitatiei

      Credeti ca trebuie sa fii brahman hindus, maestru magician sau calugar tibetan pentru a putea levita? Credeti ca doar meditatia asidua si inaltarea spirituala va poate ajuta sa dobanditi astfel de capacitati? Ei bine, lucrurile sunt mult mai simple. Pentru o explicatie simpla si elocventa, vizionati videoclipul de mai jos.

Iris Gogorici
Psiholog - Psihoterapeut

15 February 2012

Uneori, dragostea se invata ... din carti

     Pentru ca avem cu totii nenumarate intrebari si nedumeriri despre acest minunat, complex si uneori ciudat fenomen care ne marcheaza existenta - dragostea/iubirea - si pentru ca este imposibil sa cuprinzi intr-un articol raspunsurile la aceste intrebari, am ales sa recomand celor interesati cateva carti care au ca tema iubirea si mecanismele ei. De fapt, cartile despre care vorbesc se recomanda singure prin continutul argumentat stiintific si usor de "digerat".

    "Caile indragostirii. Cum ne alegem persoana iubita", de Ayala Malach Pines
   Autoarea, psiholog social si cercetator, incearca, si reuseste, sa raspunda la intrebari care ne-au framantat pe fiecare la un moment dat. Cum alegem oamenii de care ne indragostim? Ce anume ne face sa ne indragostim nebuneste? De ce ne indragostim de persoana nepotrivita? Cat dureaza dragostea? Ce rol are frumusetea in procesul indragostirii? Contrariile se atrag sau, mai degraba, cine se-aseamana se-aduna? Toate aceste intrebari, si multe altele, isi gasesc raspunsul in "Caile indragostirii".

           "Dragoste sau dependenta? Cum sa recunosti iubirea sanatoasa"
           de Brenda Schaeffer. 
          Dupa o trecere in revista a formelor iubirii si a biologiei acesteia, autoarea, psiholog si psihoterapeut, face o incursiune in zona mai putin placuta a fenomenului iubirii, zona in care ne intalnim cu dependenta de dragoste, cu tendintele masochiste si cu dificultatea de a renunta, cu incercarea de a-i schimba pe ceilalti in numele iubirii, cu teama de a fi abandonati sau cu teama de apropiere. Bineinteles ca nu este nici prima si nici singura carte care incearca sa cartografieze zona intunecata a dragostei insa, spre deosebire de multe alte lucrari pe aceasta tema, cea de fata ne invata cum sa identificam comportamentele nesanatoase care pot aparea atunci cand credem ca iubim pe cineva si, inca mai important, ne invata cum sa ne eliberam de aceste comportamente nesanatoase. 

          "Daca dragostea ar putea gandi. Cum sa-ti folosesti mintea pentru a-ti ghida   
           inima", de Alon Gratch
          Cine nu si-a dorit, macar odata in viata, sa fi putut fi mai rational in iubire sau sa inteleaga ce anume genereaza comportamentele irationale pe care le manifestam atunci cand suntem indragostiti? Cine nu si-a dorit sa poata descifra misterul din spatele acestor comportamente disfunctionale, aparent de neinteles si de necontrolat? Din fericire pentru toti cei care sunt framantati de astfel de ganduri, exista explicatii si solutii. Cartea lui Alon Gratch, psiholog clinician, ne ajuta  sa identificam tiparele de gandire si comportament care ne impiedica sa fim fericiti in dragoste si ne invata cum sa ne oprim din a repeta aceste tipare ale iubirilor iluzorii.

         Lectura placuta!

         Psiholog - Psihoterapeut
         Iris Gogorici


12 February 2012

Este perceptia extrasenzoriala un fenomen explicat stiintific?

   Foarte multi oameni cred in perceptia extrasenzoriala sau, mai simplu spus, in capacitatile “paranormale” sau “parapsihologice” ale unor persoane. Asta nu ar fi insa atat de grav. Mai  grav este ca cei care cred in perceptia extrasenzoriala nu fac parte doar dintre profani. Mai mult de jumatate dintre specialistii in stiintele naturii chestionati si-au exprimat convingerea ca perceptia extrasenzoriala reprezinta o realitate dovedita sau o posibilitate verosimila. De asemenea, in cadrul unui studiu efectuat in 2003, 73% dintre studentii la psihologie aflati in primii ani de studiu au afirmat ca existenta perceptiei extrasenzoriale este clar dovedita.
     Perceptia extrasenzoriala este un concept inventat in 1870 de Sir Richard Burton si inseamna cunoastere sau perceptie fara utilizarea vreunuia dintre simturi. Perceptia extrasenzoriala include trei capacitati: 
          1. Telepatia - citirea mintii
          2. Clarviziunea - cunoasterea unor obiecte sau fiinte ascunse sau aflate la departare
          3. Precognitia - prezicerea viitorului utiizand mijloace paranormale

     Incepand cu anul 1972, guvernul Statelor Unite a alocat sume importante de bani pentru finantarea programului “Stargate”, program care studia capacitatea celor cu “vedere la distanta” in scopuri militare. Programul a fost intrerupt in 1995 deoarece nu a reusit sa obtina decat slabe dovezi in favoarea perceptiei extrasenzoriale. Totusi, simplul fapt ca un astfel de program a fost initiat evidentiaza larga acceptare a perceptiei extrasenzoriale de catre oameni cu pregatire superioara.
      Dar daca perceptia extrasenzoriala este atat de slab sustinuta stiintific, de ce cred in ea atat de multi oameni?
    O explicatie ar putea fi abundenta filmelor, a serialelor, a programelor tv si a relatarilor mass-media referitoare la experientele paranormale. Am auzit si vazut cu totii “Dosarele X”, “Al saselea simt”, “Zona crepusculara” etc. O alta sursa care intretine credinta in existenta acestor fenomene sunt cartile de autoperfectionare care sustin ca dispunem cu totii de abilitati paranormale latente si care promoveaza fel de fel de tehnici menite a elibera aceste abilitati. 
     De asemenea, credinta in paranormal este intretinuta de nevoia oamenilor de a crede in ceva mai puternic, mai mare decat ei, intr-o realitate care se afla dincolo de ceea ce pot percepe simturile. Insasi credinta in Dumnezeu si in atotputerea sa, credinta in miracolele biblice si in viziunile mistice ale unor alesi, s-ar putea incadra in aceasta categorie.
     Un alt lucru care contribuie la perpetuarea credintei in paranormal, chiar in absenta dovezilor stiintifice, este impactul emotional pe care coincidentele neasteptate il au asupra oamenilor. Spre exemplu, daca vi se intampla sa visati o prietena buna, cu care n-ati mai vorbit de ceva vreme, iar a doua zi respectiva prietena va suna, ati putea presupune ca aceasta coincidenta este atat de incredibila, incat trebuie sa fie vorba despre ceva paranormal, despre o perceptie extrasenzoriala.
     Asa cum spuneam si intr-un alt material, perceptia si memoria selectiva ne fac sa ne amintim evenimente care confirma credintele noastre si sa ignoram sau sa uitam evenimentele care nu le confirma. In concordanta, este foarte probabil ca oamenii care cred in perceptia extrasenzoriala sa isi aminteasca si sa ataseze semnificatii speciale unor intamplari care par a face parte din categoria paranormalului, chiar daca acestea se datoreaza doar simplei intamplari.
     V-ati gandit vreodata care sunt sansele ca dintr-un grup de 25 de persoane cel putin doua sa aiba aceeasi zi de nastere? Ei bine, sansele sunt de peste 50% si nu este nimic paranormal aici, ci este doar statistica.
      Bineinteles ca, de-a lungul timpului, mai exact in ultimii 150 de ani, au fost efectuate numeroase studii pentru dovedirea existentei fenomenelor paranormale, insa foarte multe dintre ele au avut neajunsuri metodologice serioase si, prin urmare, nu au fost considerate relevante. De mentionat si faptul ca insasi existenta perceptiei extrasenzoriale ar fi impotriva majoritatii legilor fizicii, spatiului, timpului si materiei, legi care ne guverneaza existenta si care sunt bine argumentate stiintific.
    Prin urmare, desi nu ar trebui sa respingem aceste “abilitati paranormale” considerandu-le imposibile sau nedemne de o abordare stiintifica aprofundata, nu trebuie nici sa uitam ca, pana acum, ele nu au fost confirmate de studii stiintifice.
Psiholog - Psihoterapeut
Iris Gogorici

26 January 2012

Care este diferenta dintre psiholog, psihoterapeut si psihiatru?

      Ca psiholog si psihoterapeut, ma confrunt frecvent cu aceasta intrebare, adresata de pacienti, de cunoscuti, de oameni cu care interactionez. Raspunsul nu este deloc complicat si m-as bucura ca, in viitorul apropiat, diferentele dintre cele trei specializari sa nu mai constituie un mister.
     Prin urmare: 
    Psihologul este orice absolvent al facultatii de psihologie si poate avea mai multe competente/specializari: psihologia muncii si transporturilor (spre exemplu, acei psihologi care, cu ajutorul unor teste standardizate, elibereaza avizele psihologice pentru obtinerea permisului de conducere sau al celui de port-arma); psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala; psihologie pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala; psihologie clinica si psihoterapie.
     Cum probabil v-ati dat deja seama, psihoterapeutul este un psiholog cu specializare in psihoterapie. Asta inseamna ca, dupa absolvirea facultatii de psihologie si a unui program de masterat in domeniu, psihologul urmeaza o formare in psihoterapie si o terapie personala, cunoscuta sub denumirea de dezvoltare personala. Exista mai multe scoli de psihoterapie, mai multe abordari psihoterapeutice: abordarea ericksoniana, abordarea integrativa, abordarea cognitiv-comportamentala, abordarea psihanalitica etc. Aceste abordari difera din punct de vedere al metodei terapeutice dar au, in esenta, acelasi scop: ameliorarea starii de disconfort a pacientului si obtinerea confortului psihic, aceasta corelandu-se si cu dobandirea confortului fizic.
    De mentionat ca, in lucrul cu pacientii, atat psihologul, cat si psihoterapeutul, isi bazeaza interventia pe discutii cu pacientul, de unde si definitia psihoterapiei, mai simplista ce-i drept, de “terapie prin cuvant”. Bineinteles ca aceste “discutii cu pacientul” se desfasoara in baza unui plan de terapie si au ca scop atingerea unor obiective. De asemenea, in functie de metoda, interventia terapeutica poate include si administrarea de teste, prescrierea unor sarcini de indeplinit in afara cabinetului, folosirea unor instrumente si abordari specifice etc. Nu intra in atributiile psihoterapeutului, si nici in cele ale psihologului, prescrierea si administrarea de tratament medicamentos.
   Psihiatrul este absolvent al facultatii de medicina, cu specializarea psihiatrie. Abordarea psihiatrica presupune incadrarea intr-un diagnostic a simptomelor descrise de pacient si stabilirea, in functie de acest diagnostic, a unui plan de tratament care, in majoritatea cazurilor, implica administrarea de medicatie specifica. Uneori, tratamentul poate necesita si internare, pentru tinerea sub observatie a pacientului.

Canapeaua lui Sigmund Freud
     Ca ultima mentiune, imaginea clasica, din filme, a pacientului intins pe canapea si vorbind, inevitabil, despre traumele copilariei, o veti vedea doar in cabinetul psihanalistului, canapeaua fiind “piesa de rezistenta” si simbol universal al psihanalizei. Inca de la inceputurile ei, psihanaliza, al carei parinte stim cu totii ca a fost Sigmund Freud, a ramas fidela canapelei, pe care sta intins pacientul, in vreme ce analistul (terapeutul) sta pe un scaun la capatul canapelei, pozitionat la capul pacientului, unde acesta nu il poate vedea.
    Cam atat, pe scurt, despre psihoterapeut, psiholog si psihiatru si sunt sigura ca, de astazi, va va fi mult mai usor sa faceti diferenta intre cele trei specializari.
Psiholog - Psihoterapeut
Iris Gogorici

Legile lui Murphy sau de ce ploua de fiecare data dupa ce spalam masina?

     L-am pomenit cu totii, si nu odata, pe Murphy si legile lui in situatii de genul: “De fiecare data cand imi spal masina, ploua imediat dupa aceea!”, “De cate ori ma grabesc, toate semafoarele sunt pe rosu!”, “Atunci cand ma grabesc mai tare sa ies din casa, nu gasesc cheile!”, “Coada de alaturi avanseaza intotdeauna mai repede!”, “De ce cate ori imi taie o pisica neagra calea, mi se intampla ceva rau!”  s.a.m.d. 
    A fost Murphy cu adevarat genial sau intamplarile de genul celor mentionate mai  inainte sunt doar coincidente?
    In primul rand, trebuie mentionat ca Murphy, care este un personaj real, a formulat o singura lege, in 1949, si anume “Daca exista vreo posibilitate sa o faca prost, o va face”. Contextul este mai putin important insa, de atunci, au aparut mii de astfel de legi si toate sunt cunoscute sub numele generic de “legile lui Murphy”.

      Va intrebati probabil daca exista o explicatie stiintifica a acestor “legi” care par sa se aplice, inevitabil, in orice situatie. Explicatia exista si nu este deloc complicata. Se numeste corelatie iluzorie si reprezinta tendinta de a exagera frecventa legaturilor dintre evenimentele coincidente (Chapman, 1967).
      Nu numai ca exgeram relatiile dintre fapte, dar confundam adesea efectul si cauza. Un exemplu de astfel de confuzie este convingerea conform careia barbatii care obisnuiesc sa poarte palarie sau sapca ajung, pana la urma, sa cheleasca. Realitatea este ca persoanele cu calvitie sau tendinta spre calvitie poarta ceva pe cap fie pentru a masca acest neajuns, fie pentru ca le este frig la cap.
   Alteori inventam relatii intre fapte, ca urmare a influentei credintelor asupra judecatilor noastre. Am vorbit intr-un alt material despre credinta in influenta lunii pline asupra suicidului sau a numarului nasterilor, credinta bine ancorata in cultura populara, chiar daca s-a demonstrat demult ca nu exista niciun raport intre aceste fenomene.
    Corelatii iluzorii se regasesc si in legaturile pe care le facem intre trasaturile de personalitate ale unui individ si semnul sau zodiacal: “Trebuie sa fii Berbec, esti foarte hotarat si incapatanat”, chiar daca nu exista un fundament stiintific pentru astfel de corelatii.
     Se pare ca preferam explicatiile care ne confirma credintele, insa neajunsul este ca, deseori, recursul la aceste teorii naive ne consolideaza si ne intretine stereotipurile.
     De unde provin aceste teorii false? Se pare ca ele se construiesc si se propaga in mediul in care evoluam.
    De ce spiritul uman pare fundamental refractar la rationamentul stiintific, supraestimand impactul unor cauze probabile si preferand sa se bazeze pe credinte absurde si pe teorii naive lipsite de validitate? In primul rand pentru ca avem nevoie sa dam un sens lucrurilor pe care le percepem. Exista in fiinta umana o tendinta fireasca spre explicare. De asemenea, confruntati cu evenimentele, preferam sa facem apel la teoriile noastre anterioare, pentru a evita sa cautam explicatii care nu sunt la indemana.
      In plus, aflati in fata unei situatii noi sau a unei persoane noi, nu putem testa toate ipotezele in privinta lor, pentru ca ne-ar lua prea mult timp. Preferam atunci sa ne incredem in “bunul-simt” popular si sa ne folosim de explicatiile cel mai rapid disponibile.
     Si, in sfarsit, ca sa conservam acest sistem practic de explicare a lumii, avem si tendinta de a exagera numarul de cazuri in care aceste teorii pot fi aplicate la evenimentele cu care ne confruntam.
Psiholog - Psihoterapeut
Iris Gogorici

Scrisul de mana dezvaluie trasaturile noastre de personalitate

      Grafologia este stiinta care are ca obiect studiul scrisului unei persoane pentru a determina caracterul, temperamentul, in general personalitatea, cu calitatile si defectele acelei persoane. Conditia care se impune este ca scrisul analizat sa fie natural, sincer.
    Grafologia ofera indicii asupra ritmicii somatice, asupra dinamicii individualitatii. In genere insa, continutul personalitatii, cu interesele, mobilurile si motivele conduitei, cu atitudinile si aptitudinile, cu idealurile si conceptia noastra despre lume si propria persoana, nu se manifesta prin imaginile scripturale.

    Grafologia surprinde mai degraba modurile de manifestare ale individualitatii biologice si ale personalitatii de suprafata, ale omului incadrat vietii sociale, dand indicatii aproximative asupra trairilor si aspiratiilor acestuia in raport cu sine insusi.
     Nu orice trasatura caracteriala are intotdeauna o traducere in scris; se intampla ca o componenta grafica dominanta sa camufleze altele, sa le reduca pana la punctul la care sa poata scapa observatiei.
      Este foarte frecventa confuzia intre expertiza grafica si grafologie.
      Grafologia este un studiu al raporturilor care exista intre scrisul de mana al oamenilor si caracterul lor sau starea lor morala si fizica. Analizeaza scrierea sincera.
      Expertiza grafica se ocupa cu identificarea autorului unui grafism si cu descoperirea falsurilor in scrieri. Studiaza orice fel de scriere (sincera, deghizata, contrafacuta).
Mare parte din reputatia pozitiva a grafologiei in randul maselor se pare ca isi are originea in aceasta confuzie, intrucat expertiza grafica este folosita de catre politie si justitie. Intervine aici ceea ce se numeste “argumentul majoritatii”: daca o credinta este foarte raspandita, inseamna ca este cu necesitate corecta. Sa nu uitam insa ca, la un moment dat, credinta ca pamantul este plat era sustinuta de o majoritate covarsitoare de oameni.
Mai multe studii stiintifice care au avut ca obiect testarea aptitudinilor grafologilor in a detecta abilitati specifice ale subiectilor sau trasaturi de personalitate, au demonstrat ca acestia nu reuseau decat intamplator sa furnizeze informatii conforme cu realitatea.
Prin urmare, putem incadra acest mit in categoria “FALS”.
Psiholog - Psihoterapeut
Iris Gogorici