16 December 2011

Ce sunt afectiunile psihosomatice?

    Boala sau afectiunea psihosomatica este o boala somatica, considerata a fi cauzata de factori psihologici. Mai clar, o boala cu manifestari la nivel fiziologic, a caror cauza nu poate fi regasita la acest nivel si al carei factor etiologic semnificativ este cel psihologic. In cazul acestor afectiuni, investigatiile medicale nu identifica o cauza fiziologica si, prin urmare, afectiunea este atribuita unor cauze psihologice.


      Printre cele mai celebre, daca putem spune asa, tulburari psihosomatice se numara: tulburarile de alimentatie, anorexia nervosa constituind paradigma acestor tulburari; durerile cronice (cefaleea de tensiune, migrenele, durerile de spate, poliartrita cronica); tulburarile de somn; astmul bronsic; unele alergii (febra de fan) si unele afectiuni dermatologice (urticarii, eczeme, psoriazis); ticurile si spasmele; simptome vestibulare (ameteli, tinitus); boli ale sistemului gastro-intestinal (esofagita de reflux, colonul iritabil); hipertiroidismul; boli ale sistemului cardio-vascular; tulburarile de vorbire (balbismul); tulburarile sexuale functionale; alcoolismul etc.
       In consecinta, somatizarea conflictelor intrapsihice reprezinta tendinta de a trai si de a comunica suferinta psihica in forma unor simptome fizice si de a cere ajutor pentru acestea. Fenomenul somatizarii este frecvent, reprezentand 30-40% dintre pacientii medicali, iar somatizarea constituie una dintre cele mai costisitoare comorbiditati.
       Aspecte caracteristice pacientilor cu afectiuni psihosomatice:
               1. Credinta pacientilor ca probleme lor au o cauza organica
               2. Inradacinarea unor convingeri exagerate, deformate, despre problemele lor
               3. Perceperea dramatizata a problemelor somatice
              4. Tendinta de a mentine, prin factori psihologici, problemele somatice, chiar daca acestea au avut initial o cauza fizica.
    Schema de abordare a psihosomaticii era initial una simplista: odata cu recunoasterea, constientizarea conflictului intrapsihic, tulburarea, simptomul somatic poate fi rezolvat. Pe scurt, descoperi cauza, deci poti inlatura efectul. Aceasta reprezinta una dintre cele frecvente erori: convingerea ca, daca a fost stabilita etiologia emotionala a unui caz, ingrijirea medicala somatica devine inutila si pacientul poate fi trimis la un psiholog sau psihiatru. Aceasta convingere reprezinta reversul celei conform careia daca un pacient prezinta simptome somatice, cazul sau este exclusiv de competenta medicului. Psihosomatica nu mai este insa in zilele noastre atat de simpla precum preceptele freudiene, ci se refera la o abordare holistica complexa, interdisciplinara, reprezentand chiar domeniul interdisciplinar de electie pentru psihiatri, psihologi, medici internisti si endocrinologi. 
        Problemele somatice in care se implica in mod semnificativ componenta psihologica, presupun interventia psihoterapeutica, unul dintre obiectivele psihoterapiei fiind acela de a recrea asteptari mai realiste celor care sufera. Psihoterapia centrata pe factorii emotionali specifici, cu semnificatie etiologica, reprezinta un demers pe termen lung si trebuie corelata cu restul ingrijirilor medicale.
      Psihoterapia este, de asemenea, necesara in probleme in care perturbarile mentale sunt prioritare in raport cu simptomele observabile si apar ca o hipersensibilitate si hiperreactivitate la senzatiile corporale normale. Aceasta constituie o categorie distincta a sindroamelor psihosomatice, din care enumeram: ipohondria (preocuparea persistenta, incarcata de anxietate, cu privire la posibilitatea de a avea o boala grava, desi conditia fizica nu o justifica decat in relativa masura); somatizarea (pacientul are plangeri somatice minore si se considera bolnavicios); dureri idiopatice (preocuparea constanta fata de durere); conversia isterica (acuzele fizice nu au reflectare intr-o perturbare somatica obiectiva).
        De mentionat ca in bolile organice grave este adesea necesar sa ne concentram mai intai asupra simptomelor evidente si sa restrictionam psihoterapia la o abordare de tip suportiv.
       Abordarea psihosomatica (APS) a bolnavului de catre medic presupune o viziune integrativa (holistica) asupra actului medical considerat dintr-o dubla perspectiva: cea medicala propriu-zisa si cea psihologica, specifica oricarei relatii interpersonale. APS consta, in esenta, in introducerea in cadrul examenului clinic, in special la nivelul anamnezei, a unor elemente de investigatie asupra rolului factorilor psihici in dinamica bolii (alaturi de ceilalti agenti etiologici).
Psiholog - Psihoterapeut
Iris Gogorici

No comments:

Post a Comment