21 September 2011

Folosim doar 10% din capacitatea creierului

       Acesta este un mit foarte raspandit, chiar printre persoanele educate. Sondaje facute pe aceasta tema au obtinut rezultate uluitoare, 6% dintre neurologii intervievati fiind de acord cu aceasta afirmatie!
    Oamenilor le place sa creada in acest mit pentru ca le ofera speranta ca acele capacitati nefolosite ale creierului lor ar putea fi cheia fericirii inca negasite sau a succesului inca neimplinit.
       Desigur, mitul este speculat in diverse moduri: fie pentru vanzarea unor produse care se presupune ca ne pot ajuta la sporirea capacitatii cerebrale, fie de diversi vindecatori sau guru care sustin ca ne pot ajuta sa ne dezvoltam capacitatile paranormale prin activarea acelor procente nefolosite inca etc.
     Dar de unde vine acest mit? Mitul se pare ca isi are originea in scrierile psihologului american, de la inceputul secolului al XX-lea, William James, care a afirmat ca se indoieste ca o persoana obisnuita atinge mai mult de 10% din potentialul intelectual.
     Ce ne face sa punem la indoiala faptul ca 90% din creier este inactiv? 
   In primul rand, tesutul cerebral necesita multe resurse pentru a se dezvolta si a functiona; la o greutate care reprezinta 2-3% din greutatea corporala totala, creierul consuma peste 20% din oxigenul pe care il respiram si, prin urmare, este foarte putin probabil ca evolutia sa fi irosit atat de multe resurse pentru a construi si a mentine un organ atat de putin utilizat.
    Un alt motiv ar fi dovezile oferite de catre neurologia clinica si neuropsihologie, stiinte care se ocupa de intelegerea si ameliorarea efectelor leziunilor cerebrale. Pierderea a mai putin de 90% din creier, din cauza unui accident sau a unei boli, are consecinte catastrofale. 
    Tot din cercetari de specialitate stim ca nicio arie a creierului nu poate fi distrusa de accidente vasculare cerebrale sau de traume la cap fara a cauza pacientilor deficite serioase de functionare cerebrala. Ariile creierului care nu sunt folosite din cauza unor leziuni sau boli vor genera doua posibile reactii: fie dispar sau “degenereaza”, fie sunt preluate de arii invecinate care isi cauta teritorii nefolosite pentru a le coloniza in vederea realizarii propriilor scopuri. In ambele cazuri, este putin probabil ca un tesut cerebral in buna stare si nefolosit sa ramana marginalizat prea mult timp.
     Un alt argument este acela ca stimularea electrica a unor regiuni din creier in timpul operatiilor neurologice nu a reusit sa descopere vreo “arie tacuta” care nu reactioneaza la perceptii, emotii sau miscari.
     De asemenea, tehnicile de imagistica cerebrala, encefalograma (EEG), tomografia cu emisie de pozitroni (PET) si aparatele pe baza de rezonanta magnetica functionala (MRI/RMN) au ajutat la localizarea unui vast numar de functii psihologice in anumite arii cerebrale si, in ciuda unei cartografieri detaliate a creierului, nu au fost descoperite niciun fel de “arii tacute”. Chiar si cele mai simple sarcini necesita, in general, contributii ale unor arii de procesare raspandite in intregul creier.
       Putem deci concluziona ca mitul celor 10% este slab sustinut si, prin urmare, neadevarat.



Iris Gogorici
Psihoterapeut

No comments:

Post a Comment