11 March 2011

Inca un articol despre iubire ... nu din perspectiva Romeo & Julieta

"Intamplator, oricine poate iubi"  (F.M. Dostoievski)


Cred ca s-a prins toata lumea pana acum ca afacerea asta cu dragostea/iubirea/amorul e o chestiune nu tocmai simpla, dar cand o iei la analizat din punct de vedere psihoneurofiziologic, pare de-a dreptul complicata si greu de controlat.
In primul rand, se pare ca dragostea are nevoie de trei ingrediente esentiale pentru a se manifesta in toata splendoarea: chimie, compatibilitate si implicare. Hmmm ... trei nu inseamna foarte mult, pare foarte complicat sa le gasesti pe astea trei, toate in acelasi timp, la aceeasi persoana! Unde mai pui ca la aceste trei ingrediente esentiale se mai adauga o lunga lista de ingrediente neesentiale dar, totusi, importante: aspectul fizic, varsta, contul, lungimea picioarelor, marimea sanilor, culoare ochilor, lungimea parului, zodia, nivelul de educatie ... ma rog, fiecare cu lista lui de „neesentiale”.
In aceste conditii se pune intrebarea: daca dragostea adevarata are nevoie, pentru a se manifesta in toata splendoarea ei, de o gramada de ingrediente greu de gasit si de pus la un loc in aceeasi oala a pasiunii, ce facem? Ne multumim cu ce ne iese in cale sau asteptam cuminti pana facem rost de toate ingredientele? Asteptam dragostea adevarata sau ne irosim in relatii de conjunctura, mai mult sau mai putin strabatute de fiorii pasiunii sau de romantism ca-n filme?
Nu va grabiti sa raspundeti pentru ca, se pare, decizia asta nu e una care sa tina exclusiv de persoana in cauza. Si asta pentru ca creierul, aceasta masinarie alambicata cu care ne-a dotat natura, desi incepe sa functioneze inca inainte de a ne naste, se opreste brusc in momentul in care ne indragostim!! Cand ne indragostim, cocktail-ul de substante chimice care se formeaza in creier (pe care oare cine l-a comandat??), produce o stare similara starilor modificate de constiinta. Aceasta stare este indusa de feniletilamina (FEA) - ar fi bine sa tineti minte cuvantul pentru ca o importanta parte din existenta noastra este influentata de aceasta substanta cu denumire complicata –, un neurotransmitator similar amfetaminei, cunoscut si sub denumirea de „molecula dragostei” care, in combinatie cu dopamina si norepinefrina, genereaza efecte secundare incredibile: totul apare ca fiind minunat, pasarelele ciripesc, soarele straluceste etc. (atitudine pozitiva excesiva si nu intotdeauna justificata), ne simtim inundati de energii si puteri nebanuite (ca in cazul consumului excesiv de Red Bull, cafea sau diverse substante interzise), scade brusc nevoia de somn si repaus, scade pofta de mancare, se instaleaza o stare de euforie nu tocmai la locul ei etc. etc. etc. Nu insist cu detalii caci sunt convinsa ca stiti si voi foarte bine la ce ma refer. Prin urmare, date fiind cele de mai sus, am putea spune ca ceea ce noi numim atat de poetic „a fi indragostiti” este, de fapt si mai degraba, o stare de „ebrietate”. Mai pe scurt, ne aflam sub influenta cocktail-ului de FEA, dopamina si norepinefrina ... „cocktail-ul amorului nebun”, si reactionam cum nu ne-am inchipuit vreodata ca am fi capabili, intr-o maniera chiar „riscanta” uneori! Poate va intrebati ce pazeste oare instinctul nostru de conservare in acest timp? Pai, prin intermediul amigdalei cerebrale, al carei rol este de a inregistra si de a procesa informatiile emotionale, incearca sa ne avertizeze, racnind din toate puterile: „Pericol! Nu e bine ce faci! N-o sa iesi deloc bine din situatia asta! Opreste-te!” Degeaba ... cocktail-ul amorului nebun este infailibil!
Niciun argument rational, nicio evidenta, nicio pledoarie perfect argumentata nu reuseste sa aduca la realitate, in timp util, persoana aflata in starea de „ebrietate” cauzata de respectivul cocktail. Ba mai mult, cel aflat sub influenta acestei potiuni sufera modificari temporare de personalitate. Se angajeaza brusc in activitati care altadata i s-ar fi parut dubioase sau de neconceput, isi schimba look-ul, garderoba, programul de viata, se simte fericita fara sa poata explica rational toate acestea. Si asta e doar inceputul!
Indragostirea, „starea de ebrietate”, este primul stadiul al iubirii. A nu se confunda cu dragostea adevarata! Daca ar fi doar atat, ce simplu ar fi! Dar, nu este!
Care este, de fapt, scopul acestei nebunii? La ce foloseste toata aceasta risipa de senzatii, perceptii, ganduri, mobilizari ale imaginatiei, descarcari de substante chimice si abuz de cocktail-uri ciudate? Scopul este unul absolut banal, fara nicio legatura cu viziunile metaforice ale miilor de scriitori celebri care au vorbit despre dragoste. Scopul este perpetuarea speciei, operatiune pentru a carei ducere la bun sfarsit cu succes trebuie selectat partenerul ideal.
Normal ca acum va intrebati care este partenerul ideal, cum ar trebui sa arate, cati ani ar trebui sa aiba, ce culoare de par, sa aiba studii universitare sau e suficient liceul? Nimic din toate astea. Partenerul ideal nu are decat arareori legatura cu Brad Pitt sau cu individa cu forme perfecte de pe coperta Playboy. Partenerul perfect, din punct de vedere biologic (caci asta este ceea ce conteaza), este acela al carui cod genetic este compatibil cu al nostru! Ce ochi albastri, ce par negru si picioare pana-n gat? Codul genetic surclaseaza fara drept de apel toate aceste nimicuri lumesti. Ce inseamna asta? Inseamna ca organismul nostru are capacitatea de a detecta, la potentialii parteneri, genele compatibile sau incompatibile si de a ne determina alegerile in materie de parteneri, caci ideea este sa alegem parteneri cu structuri genetice diferite de a noastra, ceea ce garanteaza supravietuirea speciei in conditii cat mai bune. Va explicati acum chestii de genul „Ce a gasit domnule la aia, ca e urata ca noaptea?”? Hahahaha ... codul genetic, asta e explicatia! Se pare ca organismul nostru nu sufera de acelasi gen de superficialitate ca si noi. Pentru el sunt mai putin importante detaliile de suprafata si mult mai importante profunzimile genetice! Prin urmare si pe scurt, se pare ca atractia fizica dintre doi oameni are mai mult de-a face cu biologia decat cu dragostea, iar compatibilitatea genetica nu garanteaza si compatibilitatea relationala pe termen mediu si lung. Din punctul de vedere al naturii este satisfacator faptul ca doi oameni rezista impreuna suficient de mult timp cat sa procreeze si sa contribuie la perpetuarea in bune conditii a speciei. In aceste conditii, probabil ca monogamia pe viata si sintagma „impreuna pana la adanci batraneti” sunt inventii de data recenta al caror scop scapa inca intelegerii noastre, mai ales partii masculine a speciei!
Si acum, o veste buna (pentru barbati) si una proasta (pentru femei). Vestea buna pentru barbati este ca, in sfarsit, s-a demonstrat stiintific ca poti fi indragostit de partenera/sotie/iubita si, in acelasi timp, poti fi atras de o alta femeie. Nu se exclud una pe alta, ba inca mai sunt si justificate stiintific! Deci, domnilor, iata scuza perfecta: „Nu e vina mea iubito, e de la natura! Au descoperit cercetatorii americani!”. Puteti folosi scuza linistiti, va dau acordul, insa daca nu iese bine, nu imi asum niciun fel de responsabilitate! Bineinteles ca si reciproca este valabila, adica si femeile pot fi atrase de mai multe persoane in acelasi timp, insa am proclamat-o ca fiind o veste buna pentru barbati pentru ca ei au nevoie mai des de scuze plauzibile. Vestea proasta pentru femei - reciproca functioneaza si in acest caz - este ca te poti indragosti, fara voia ta, de orice individ de calitate indoielnica al carui ADN este compatibil cu al tau si nu sunt prea multe lucruri pe care le poti face ca sa eviti dezastrul!!!! Concluzia: putem fi atrasi de mai multe persoane in acelasi timp ... e biologie pura!
Inca o veste, in unele cazuri buna, in altele proasta: starea de indragosteala euforica dureaza aproximativ sase luni apoi, incetul cu incetul, dispare si apare sindromul „te iubesc, dar nu mai sunt indragostit de tine” sau, o alta varianta, „tin la tine, dar nu te mai iubesc”. Unii pot interpreta gresit stadiul acesta ca fiind sfarsitul iubirii, insa optimistii sustin ca nu este, ci este abia inceputul dragostei adevarate! Adica, daca reusiti sa treceti prin perioada asta fara sa va luati campii de suparare ca au disparut fluturii din stomac si pasarelele care va ciripeau la ureche, atunci aveti o sansa sa ramaneti impreuna. Poate nu pentru totdeauna, dar macar o vreme. Ce se intampla in acest stadiu? Pai explicatia e simpla ... intrucat vorbim de droguri aici (vezi cocktail-ul ciudat despre care vorbeam mai sus), dupa o perioada de consum constant, apare toleranta. Prin urmare, am avea nevoie de o doza mai mare. Insa, intrucat Mama Natura nu e dealer de substante, mai mult sau mai putin licite, si mai este si perfect constienta ca am putea abuza si face o supradoza, a hotarat ca sase luni de consum este suficient. Dupa asta, suntem pe cont propriu si ne revine sarcina de a supravietui fara drog si de a face relatia sa functioneze bazandu-ne pe noi insine. Da, stiu, asta e partea cea mai grea si cam aici ne impotmolim cu totii! Dar se poate, unii reusesc!
Concluzie:
Daca nu v-a placut biologia la scoala imi pare rau, dar se pare ca viata noastra amoroasa cam la asta se reduce! Noroc cu scriitorii, regizorii, cantaretii, compozitorii, pictorii si alti indivizi cu imaginatie bogata, caci altfel riscam sa reducem foarte simplist fugareala amoroasa la cateva adulmecari in stil cainesc, cu scopul de a stabili gradul de potriveala genetica! 

Iris Gogorici
Psihoterapeut

No comments:

Post a Comment